marți, 21 iunie 2011

CARIATIDELE MEMORIEI, bienala vilnius

 
detaliu


CARIATIDELE MEMORIEI / THE CARYATIDS OF MEMORYlinogravură, tifon, papier mache, dimensiuni variabile (250x150 cm), 2008

Grecia Antică este prima civilizaţie care a pus accent pe potențialul uman și valențele lui intelectuale, valabile și în prezent. În arhitectură grecească, cariatidele sunt coloane ce susţin cornişa unui acoperiş sau o intrare, sub forma unor statui ce reprezintă femei, decorând principalele temple ale polis-ului. 

În prezenta instalație, cariatidele - reprezentate aici doar prin capete - susţin nemărginirea cerească (suprafaţa albă de deasupra lor), unde linia şerpuitoare care le unește simbolizează accesul limitat al informaţiilor între pământeni. Poziționarea celor trei personaje - profil stânga, din faţă şi profil dreapta, ca prototip al grupului şi al memoriei colective - poate fi înțeleasă prin cuprinderea orizontului geografic, ca dorinţă a cunoașterii permanente către noi informații, precum și prin cuprinderea orizontului temporal - trecut, prezent și viitor – asociat organizării psihice ale omului prin întipărirea, recunoașterea și reproducerea acumulărilor dobândite (idei, percepții, învățare).

...

Ancient Greece is the first civilization that emphasized human potential and its intellectual valences, which are still valid today. In Greek architecture, caryatids are columns that support the cornice of a roof or an entrance, in the form of statues representing women, decorating the main temples of the polis. 

In the present installation, the caryatids - represented here only by their heads - support the boundless sky (the white surface above them), where the winding line that joins them symbolizes the limited access of information between earthlings. The positioning of the three characters - left profile, front profile and right profile, as a prototype of the group and collective memory - can be understood by encompassing the geographical horizon, as a desire for permanent knowledge towards new information, as well as by encompassing the temporal horizon - past, present and future - associated with the psychic organization of man through the imprinting, recognition and reproduction of acquired accumulations (ideas, perceptions, learning).











THE CARYATIDS OF MEMORY  a fost expusă în cadrul International Biennial Now Art Now Future din Vilnius (Lithuania), 2008. 

foto - ???

foto - ???


Tifonul - Introducerea materialului textil medical în creația personală, încă din 2003, a apărut ca o continuitate firească a experimentelor realizate în tehnicile tradiționale ale gravurii și a tendinței mele (prezentă încă în lucrările de licență) de a grava pe plăci cu dimensiuni cât mai mari posibile. Suprafața de imprimare a presei (de gravură) clasice nu-mi mai erau de ajuns, iar monotipia deja o stăpâneam... La care se adaugă lipsa hârtiei din comerț cu textura ei specifică pentru tipar. Rezultatul a condus firesc și în timp, spre lucrări de dimensiuni monumentale, apoi tridimensionale și, mai departe, la crearea de instalații (artistice).




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu