joi, 9 iunie 2011

ALEXANDRA TITU, deOchi

(...) A privi înspre a transforma poate să însemne și a privi în mod magic. Arta își are modul său subtil de a comunica cu magia, dar nu acesta este punctul în care se oprește Ciprian Chirileanu, ci el urmărește pe deoparte, într-un mod foarte onest al plasticianului, modul în care acesta se petrece, drumul imaginii de la realitate la semnul foarte condensat, abstract. Își urmărește, cu plăcerea componistului vizual, raporturile de întuneric și lumină, de dinamism, de desfășurări circulare, de trasee diagonale, relațiile dintre disimetrii și câmpul disimetric. Prin modul în care este situată expoziția, se simte acel gust al compoziției, o anumită intenționalitate în felul în care este manipulat spațiul, cum este umplut sau vidat de materie, cum semnele funcționează ca nuclee sau sunt absorbite de umbră. Iată așadar un plan în care se consumă acest destin al semnului.

Și sigur, în planul secund, dar care se dorește a fi cel mai important, se deschid aceste câmpuri de referințe la care s-a referit Constantin Prut când vorbea despre fondul arhaic la care trimite imaginea și, în același timp, la polisemia elementului plastic atât de bogat în acroșeuri, în perspective culturale. 

Și cred că aici stă modul cel mai interesant al expoziției deOchi, modul în care artistul reușește să găsească drumul spre aceste câmpuri fără a le forța printr-o redundanță a narației, printr-o supraîncărcare de semne, de legături, de morfologii (...).

Alexandra Titu, critic de artă - transcriere audio, la vernisajul expoziției deOCHI, Galeria Helios, Timişoara, 2002. 

///

(...) Ciprian Chirileanu folows with honesty the path of imagination from reality to the abstract, condensed signs, to the reports of darkness and light, dynamics, diagonal routes. The most interesting caracteristic of the exhibition is the fact that the artist succeeds in manipulating the space, the way it is filled with matter or emptied without any tendance of overloading the narration with a large amount of signs, connections, morfology. (...) Alexandra Titu - art critic, Bucureşti



imagini și detalii la 


Constantin Prut, Alexandra Titu, Ioan Szekernyes, Ciprian Chirileanu


Ioan Szekernyes (președintele UAP Timișoara), Zamfir Dumitrescu (decan Facultatea de Pictură, Universitatea de Arte București, președintele UAP România), Dumitru Șerban (decan Facultatea de Arte și Design Timișoara), Constantin Prut, Alexandra Titu 







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu