RISU' PLINSU'

Nu am cum să nu-mi recunosc interesul faţă de situaţiile contradictorii, paradoxale. Exprimate cu umor, ele pot fi o bună reţetă de cunoaştere şi înţelegere asupra unei persoane sau situaţii anume. Aşa s-a născut, în aprilie 1990, gazeta veselă & tristă Rîsu’ Plînsu’ (nume dat de Nicolae Strâmbeanu, după o poezie de Nichita Stănescu), o frumoasă şi scurtă nebunie, înainte de a deveni eu student la arte... Tot datorită desenelor satirice am făcut parte din echipa de organizarea a primei ediţii a festivalului de artă studenţească Student Fest – 1992. Aceleaşi desene au stat la baza proiectului artistic personal Incursiuni 980199, început în anul 1998, cu expoziţii în Penitenciar, în Peşteră şi la Aeroport.
Din perioada Rîsu’ Plînsu’, amintesc un singur moment, superb ca atmosferă redacţională: la încheierea fiecărui număr, obişnuiam să prezentăm membrii redacţiei într-o poantă anume...

...

(later edit) și preiau din postarea de pe pagina mea de facebook din 5 august 2025, aceeași poveste, dar relatată cu mai multă savoare și haz:

și iliescul din noi s-a dus...

Când decideam ce să conțină noul număr din Rîsu’ Plînsu’, începeam de fiecare data de la caseta redacției, ce poantă nouă putem face – Romi și Doru Trifan, Geo Nan, Aurel Pîrvu, Nick Lengher, câteodată Doru Aparaschivei și Nicu Strâmbeanu. Și eu, desigur.

Poanta în sine devenea un fel de editorial de... ultima pagină, nu de prima, cum se obișnuiește, este de fapt ultima impresie cu care termini de lecturat revista... așa gândeam atunci noi, cei enumerați mai sus. Porneam de la un subiect pe care-l discutam și găseam fiecăruia câte o asociere, un rol, în așa fel încât rezultatul părea genericul de final al unui film de succes.

Pentru acest număr, 4, intrasem în impas cei prezenți. Căldură mare, monșer!, în iulie. Orice inspirație exprimată era primită cu gravitate, cu uimire negativă, în cel mai fericit caz cu tăcere. Încă eram bulversați de mineriada din iunie 1990, de efectele ei. Era relativ greu să găsești ceva de rîs, la atât de mult plîns... În fine, n-o mai lungesc.

După multe nereușite, le-am spus: „- Nu mă mai intereseaza ce idei aveți, avem, toate sunt proaste se pare.” Și continui: „Mă retrag, hotărâți voi ce și cum, dar în locul fotografiei cu mine, să-l puneți pe Iliescu”. Tăcere. Iar am spus o prostie, iar mă fac de bășcălie... Mă ridic și dau să plec. Mă uit la fețele lor, care se uitau unele la celelalte, când la unul când la altu, când la mine. Eu la ei, ei la mine... sprâncenele se ridică, ochii încep să strălucească, gurile zâmbesc, urechile ni se lungesc, țigările se ard singure... Nu știu cât timp a durat holbându-ne unii la alții în tăcere, dar știu că brusc, ca la un semnal, toți am izbucnit într-un râs cu o poftă nemăsurată, într-o cascadă de icnituri, bătăi cu palma pe masă, spătarele scaunelor lovind pereții camerei... Tonul l-a dat Geo, asta țin minte bine. Râdeam ca nebunii, aproape isteric. Rezultatul? Cel din imaginea alăturată, în care întreaga redacție era Ion Iliescu...

Atâta mai știu: trimiteam fiecare număr la TVR, la București, pentru promovare – încă se anunțau aparițiile presei libere, inclusiv din țară, nu numai din Capitală – cunoșteam bine o persoană care lucra acolo, pe o funcție importantă. Mi-a spus ca cei din televiziune au decretat poanta cu „redacția Iliescu” ca fiind cea mai reușită de până atunci.

Și uite așa, precum spuneam, începând de azi, după cam fix 35 de ani, s-a dus și puținul iliesc existent în noi. Din fiecare din noi, de fapt.

...

și revin la textul de pe blog:

Viaţa gazetei noastre s-a încheiat în septembrie ’90, în contextul în care personalitatea jurnalistică a stilului Caţavencu-lui încă nu era conturată şi impusă pe piaţă. Mă întreb care ar fi fost soarta noastră dacă s-ar fi concretizat atunci propunerea jurnalistui Ion Cristoiu de a ne lua sub aripa sa protectoare, sau dacă am fi acceptat ajutorul financiar promis de un cunoscut politician din capitală...

ROMI TRIFAN (redactor şef), CIPRIAN CHIRILEANU (secretar general), GEO NAAN (redactor-şef adjunct), AUREL PÂRVU, DORU TRIFAN, NICOLAE STRÂMBEANU (redactori), NICK LENGHER (tehnoredactor), DORU APARASCHIVEI (fotoreporter)