Tifonul - Introducerea materialului textil medical în creația personală, încă din 2003, a apărut ca o continuitate firească a experimentelor realizate în tehnicile tradiționale ale gravurii și a tendinței mele (prezentă încă în lucrările de licență) de a grava pe plăci cu dimensiuni cât mai mari posibile. Suprafața de imprimare a presei (de gravură) clasice nu-mi mai erau de ajuns, iar monotipia deja o stăpâneam... La care se adaugă lipsa hârtiei din comerț cu textura ei specifică pentru tipar. Rezultatul a condus firesc și în timp, spre lucrări de dimensiuni monumentale, apoi tridimensionale și, mai departe, la crearea de instalații (artistice).
Alte instalații cu tifon:
Remember box, 2005 și
Torța, 2008 http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/2011/06/torta.html
Cariatidele memoriei, 2008 http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/2011/06/cariatidele-memoriei-bienala-vilnius.html
Coloane, 2008 http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/2011/06/coloane-canakkalle-turcia.html
Clepsidre, 2008 http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/2011/06/xms-2.html
Înconjurat de iarbă, 2009 http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/2011/06/inconjurat-de-iarba.html un proiect pentru expoziție personală, cu vizonare integrală la http://inconjuratdeiarba.blogspot.com/
Pleoapă, 2011 http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/2011/06/pleoapa_22.html
BIENALA INTERNAŢIONALĂ DE GRAVURĂ EXPERIMENTALĂ, ediţia a 3-a
Începutul unor vremuri noi în gravură!
Psihologic, abordarea gravurii presupune, pe langă
harul artistic dat, o excelentă stăpânire de sine şi a tehnicilor tradiţionale.
Travaliul îndelung poate atinge sentimentul desăvârşirii, dar şi al monotoniei
sau al timpului oprit. Ideea reproducerii unui desen a fost descoperită de
chinezi, în anul 868, matriţa reprezentând o placă de lemn scrijelită, de unde
şi denumirea tehnicii respective, xilogravură.
În Europa a apărut în secolul al XV-lea, odată cu multiplicarea tipăriturilor
lui Gutenberg. Apoi, istoria tehnicilor exclusiv tradiţionale sunt continuate
prin diversitatea acţiunilor mecanice trecute printr-o presă, împreună cu
iscusitele point seche (dry point, vârf
sec sau ac rece), gravura cu dăltiţa,
mezzotinta, aquaforte, aquatinta, toate pe plăci de metal, şi litografie (pe piatră, calcar),
ultimele două folosind şi reacţiile chimice controlate ale unor acizi. Cele mai
recent acceptate sunt linogravura, în
linoleum, cu tehnica asemănătoare xilogravurii şi serigrafia, peste o sită de mătase. Comprimând, gravura
întruchipează răbdarea tranşantă a unei linii trasate în locul ei cuvenit, iar
prin apariţia tirajului, comunicarea deschide apetenţa oamenilor către artă.
Nu poţi înţelege cu adevărat gravura dacă nu o
practici. Locul ei în istorie este binecunoscut, cu artişti remarcabili şi
repere definitorii. Să nu uităm influenţa penetrantă a stampelor japoneze
asupra impresioniştilor. Numai că arta contemporană prinde viteze electronice
şi diversităţile tehnice dobândite cu trudă şi timp par lipsite de prospeţime. Mai
mult, lipsa unui concept serios în gravură se poate adăposti adeseori sub
comoditatea măiestriei manuale, capcana eternelor eu-uri cu aşteptări şi ne-confirmări.
Experimentele tuturor epocilor artistice au fost,
sunt şi vor fi primite cu îndoială, cu nepăsare, uimire sau derută. Demersul şi
acţiunile în sine sunt asociate ludicului şi neseriosului. Privirile curioase
ale celor din jur devin cârcotaşe, iar cei care au darul evidenţelor, încep să
numere, ca nişte ciocli, doar dimensiunea rateurilor inevitabile, materia primă
în construcţia viitorului prevăzut de ei.
Pentru mulţi dintre noi, 2003 reprezintă un an ca
oricare altul, cu plăsmuiri împlinite şi/sau dezamăgite deja de trecut. Cu
siguranţă pentru graficianul Ciprian Ciuclea, pe atunci încă student la
Facultatea de Artă din Timişoara, anul reprezintă intrarea sa în lumea bună a
managementului cultural românesc şi nu numai. Gândit de câţiva ani de zile şi
nopţi în urmă, conceptul unui îndrăzneţ proiect numit Bienala Internaţională de Gravură Experimentală nu exclude deloc
statornicia tradiţiei. Dimpotrivă. Reuşita unui experiment presupune dobândirea
temeinică a cunoştiinţelor de bază. Nu întâmplător şi tot în Timişoara, a
apărut, în anul următor, o a doua bienală internaţională, de gravură mică, Graphium, eveniment ce promoveză cunoscutele tehnici clasice
enunţate adineauri. Prin alternanţa lor cronologică anuală, prin excelenta
susţinere conceptuală complementară, precum şi printr-o colaborare reciprocă
emulativă, oraşul bănăţean are şansa de a rămâne în memoria gravurii ca fiind
singura localitate cu două iniţiative grafice aparent distincte şi
contradictorii în principii, pe durata a patru ani, lucru rar întâlnit în lumea
artistică a secolului XXI românesc. Câteodată, visele aduc cu sine noi vise. Puţini
realizează acest lucru! Primele două ediţii ale Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală au adunat câte 74
de gravori din 17 ţări, respectiv 40 din tot atâtea ţări. În urma jurizărilor,
Malgorzata Szandala (Polonia) şi Denise Pellettier (Canada), respectiv Lisandru
Neamţu (România) şi Kohsei (Japonia) sunt primii câştigători.
Dar...
Sindroamele caprei sărace şi ale circuitelor
financiare dubioase sunt pline de
scamatorii artistice lăturalnice, cu acte în regulă. Locurile goale din
vistieria statului (sub)cultural sunt ultimele redute ale instituţiilor
cultural-administrative, centrale şi locale. Genialitatea aparţine celor
îmbâcsiţi de izurile politicului strâmb sau burtos, cu profunzimea
generalităţilor şi răspunsurilor-clişee după cum le vine votul şi momentul.
Sunt obosiţii neamului. Nicicând nu vor face faţă proiectelor care dau năvală
peste ei cu viteza profesionalismului curatorial bine ţintit în realitate.
Iluzia acestora de a se crede adevăraţi mecena durează cât semnătura lor, iar
neînţelegerea unui proiect cultural viabil se ridică la dimensiunea zâmbetului
lor ironic, discret, dintr-o singură buză, mişcare anatomică aflată în
contradicţie cu virtutea entuziasmului prea-plin al iniţiatorilor de proiecte.
Iar de aici, atacul asupra lor poate continua cu argumente negative... Oho!...
Dar nu este momentul acum să asociez numele caprei, pârâtului nărav românesc,
sau numitelor perspective culturale. Fiecare îşi poartă mutra sa născătoare, cu
stoicism!
Şi de ce nu?!... Experimentele sau transferurile
apar odată ce te loveşti de stufăriş.
A treia ediţie s-a mutat la Palatele Brâncoveneşti
din Mogoşoaia, în anul 2008, odată cu iniţiatorul şi directorul ei, Ciprian
Ciuclea fiind sprijinit de către Asociaţia EuroCulturArt din Bucureşti,
curatorii Olivia Niţiş şi Mihai Zgondoiu, Andreea Micu, asistentă proiect şi
Cătălin Zamfir, voluntar, fiecare stându-i alături cu aportul său personal.
Tehnicile cerute continuuă imprimarea clasică, dar lasă loc oricărei modalităţi
de prezentare experimentală. De la printul digital la obiect şi instalaţie, de
la mişcare şi ludic, la vizionări video. Unele proiecte au fost expuse alături
de un text conceptual necesar. Orice
este posibil atâta timp cât o gravură reprezintă creuzetul ideilor pertinente.
72 de gravori din 28 de ţări au convins exigenţele juriului internaţional
alcătuit din Liviana Dan (Sibiu) - preşedintă, Ignas Kazakevicius (Lithuania),
Leszek Czajka (Polonia), Jakabhazi Alexandru şi Ciprian Chirileanu (ambii din
Timişoara). Premiul Bienalei a revenit artistului mexican Miguel Angel Padilla
Gomez cu lucrarea Siete de un golpe,
şapte urme de pliciuri imprimate pe pânză, cu umor sec şi ironie. Premiul
Juriului este atribuit lui Ines Matijevic (Croaţia) cu Musical boxes, o prezentare video cu balerine în cutii
transparente, într-o imagine extrem de sensibilă a dansului mecanic. Lucrarea Untitled, autoare Agnieszka Cholewinska
(Polonia), a primit Premiul Tânărului Artist, o monumentală linogravură ce
prezintă săritura unui copil pe sub o coardă iluminată pe întreaga ei lungime.
O menţiune i-a fost acordată lui José Enrique Porras Gómez (Mexic) – Beehive şi Mexican mind, poate cel mai
reprezentativ proiect de îmbinare a tradiţiei cu inovaţia experimentală: o bilă
de bowling gravată pe întreaga
suprafaţă, aşternută apoi cu cerneală tipografică (conform tehnicii); greutatea
în sine a bilei deţine suficientă presiune pentru imprimarea imaginilor pe o
hârtie lungă, printr-o simplă rostogolire.
A doua menţiune a fost acordată Magdalenei Uchman (Polonia) The gift – trei ambalaje din carton de
diferite mărimi, imprimate şi împachetate una în alta, amintind de Matrioşca
rusească. A treia menţiune: The children
of Prof. Beuys, autor Anatoly
Fedirko (Ucraina) – o instalaţie din cinci umeraşe peste care sunt puse halate
transparente, imprimate simplu, cu atmosfera fetişului şi a sufletelor plecate.
În paralel, au avut loc vernisajele câştigătorilor ediţiei precedente: Lisandru
Neamţu (România), cu o instalaţie de gravură concepută scenografic, şi
imprimările personale realizate prin topirea gheţii şi a cernelii tipografice,
autor Kohsei (Japonia). Workshop-ul
lui Ion Tiţoiu (România) confirmă legătura cu tradiţia clasică, iar în cadrul
expoziţiei de gravură experimentală românească au expus graficienii Radu Buriac, Ciprian Chirileanu, Ciprian
Ciuclea, Suzana Fântanariu, Ovidiu Petca, Adrian Sandu şi Mihai Zgondoiu,
gravori aflaţi de mult în circuitul internaţional de profil, precum şi artişti
din alte zone plastice: Ovidiu Feneş, Peter Madaras, Bogdan Raţă, Marian Zidaru
şi Zoiţa, cu dorinţa respectării demersului curatorial al Bienalei. Programul
dens al expoziţiilor a atras numeroşi vizitatori, iar mass-media a acordat
spaţii ample în programele lor editoriale. În final, a treia ediţie a Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală 2008, beneficiază de apariţia unui
catalog ce cuprinde corolarul acestei manifestări, prin design-ul directorului ei, Ciprian Ciuclea.
Este doar începutul unor vremuri noi în gravură!
CIPRIAN
CHIRILEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu