„(...)
Ciprian Chirileanu iniţiază la Timişoara seria de acţiuni, „Penitenciar,
Aeroport, Peşteră” (1998, 1999, 2001) fiind primul artist din spaţiul autohton
care a expus în astfel de spaţii neconvenţionale şi, înainte de toate, care a
realizat un performance într-un penitenciar din Timişoara în care şi-a asumat
rolul de deţinut cu toată recuzita necesară, legat de un deţinut real cu rol de
călău. Întregul demers al lui Ciprian Chirileanu a vizat atât o implicare a
deţinuţilor, o investigare de natură socială, cât şi stringenta nevoie de a
demonstra relevanţa expunerii în spaţii alternative în care interacţiunea
dintre medii (instalaţie de grafică, performance, concert rock) şi public
reuşea să pună în evidenţă substanţa angajării socio-culturale a artistului.
(...)”.
Fragment din cartea semnată de Olivia
Niţiş, Istorii marginale ale artei
feministe, Editura Vellant, Bucureşti, 2014, p. 48 – în cadrul
subcapitolului 4. Politicile corpului în
Europa de Est. Studiu de caz: România
Fotografie din timpul performance-ului din Penitenciarul Timișoara, 1 aprile 1998 - expusă în cadrul proiectului Poeticile politicului / The Poetics of Politics - expoziţie colectivă românească la Galeria Propaganda din Varşovia, 2012, curatoare Olivia Nițiș
Catalogul expoziției, la https://issuu.com/experimentalproject/docs/the-poetics-of-politics/7
https://artavizuala21.wordpress.com/tag/euroartist-bucuresti/
/////
Seria de expoziţii personale Penitenciar-Peşteră-Aeroport,
adevaratul traseu conceptual, respectând o logică personală dată de
simbolistica celor trei spaţii neconvenţionale, au fost realizate în anii 1998,
2001, respectiv 1999. Decalajul cronologic s-a datorat imposibilităţii
organizarii la timpul respectiv al expoziţiei din peşteră, din motive
independente de mine. Urmând conceptul, lucrările expuse în aceste locuri au
fost reunite, ulterior, în ampla expoziţie de final, intitulată INCURSIUNI 980199, de la Muzeul de Artă
Timişoara, un spaţiu artistic ultra-convenţional, în anul 2002. Detalii, la
următoarele link-uri:
Penitenciar, Timişoara, 1998:
Peşteră, Româneşti, jud. Timiş, 2002:
Aeroport, Timişoara, 1999:
Muzeul de Artă Timişoara, 2002:
Capturi video - Penitenciar:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu